FOTO - Statuia lui Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe a fost vandalizată cu vopsea în culorile steagului Ungariei

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 05-06-2021 20:54

Polițiștii din Covasna au deschis un dosar penal pentru distrugere după ce o parte din soclul statuii lui Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe a fost vopsit în culorile drapelului Ungariei.

Potrivit IPJ Covasna, polițiștii au fost sesizați sâmbătă cu privire la faptul că grupul statuar Mihai Viteazul din municipiul Sfântu Gheorghe prezintă elemente vopsite și mai multe inscripții.

Acestea sunt amplasate în partea din spate a soclului statuii.

„Totodată, stâlpii ce înconjoară statuia au fost vopsiți, iar mai multe plăci de marmură din partea dreaptă a soclului lipsesc”, a mai transmis Poliția Covasna.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru distrugere și continuă cercetările în acest caz.

Potrivit site-ului covasnamedia, un drapel al Ungariei a fost vopsit pe soclul statuii din centrul orașului, iar alături a fost scris „Trianon 1920”.