Angela Merkel se plânge că economia Germaniei este afectată de penuria de semiconductori

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 08-06-2021 07:08

Deficitul de aprovizionare cu semiconductori în sectorul manufacturier complică revenirea economică a Germaniei din criza coronavirusului, a declarat luni cancelarul Angela Merkel, informează Reuters.

"În orice caz, blocajele de aprovizionare fac şi mai dificilă revenirea economică de după criză", a spus Angela Merkel cu ocazia inaugurării unei fabrici de semiconductori construită de Bosch la Dresda.

Producătorul german de componente pentru industria auto Robert Bosch a inaugurat luni cea mai mare investiţie din istoria sa, o fabrică de cipuri în valoare de un miliard de euro, care intră în funcţiune într-un moment în care există un deficit mondial de aprovizionare cu semiconductori, deficit care afectează în special producătorii auto, scrie Agerpres.ro.

"Fiecare cip pe care îl producem aici la Dresda este un cip mai puţin de care este nevoie. Asta ajută", a declarat Harald Kroeger, membru în Consiliul de administraţie al Bosch. Harald Kroeger a mai spus că grupul german sprijină o strategie mai amplă a Bruxelles-ului vizând relansarea industriei europene de semicondductori, conform unui plan recent anunţat de Comisia Europeană conform căruia ponderea Europei în producţia mondială de semiconductori ar urma să se dubleze până la 20% în anul 2030.

Cu toate acestea, analiştii subliniază că uzina de la Dresda nu va avea un impact deosebit asupra deficitului global de aprovizionare cu semiconductori, care a obligat mulţi producători de automobile să oprească temporar unele uzine, situaţie care potrivit analiştilor ar urma să se prelungească şi în 2022.

"Această fabrică poate că va ajuta, într-o oarecare măsură, la protejarea Bosch şi a clienţilor săi principali. Dar este puţin probabil că va acoperi deficitul cu care se confruntă în prezent piaţa auto", susţine Asif Anwar, analist la Strategy Analytics.

Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, cu aproximativ 395.000 de angajaţi în întreaga lume şi vânzări de 71,5 miliarde de euro, raportate în 2020. Compania a fost înfiinţată în anul 1886 la Stuttgart de către Robert Bosch (1861-1942), sub denumirea "Atelier de mecanică fină şi inginerie electrică". În prezent, o pondere de 92% din acţiunile Robert Bosch GmbH sunt deţinute de Fundaţia caritabilă Robert Bosch Stiftung GmbH.

În România, Grupul Bosch este prezent de 27 de ani şi avea, la 31 decembrie 2020, un număr de peste 8.160 de angajaţi în cinci entităţi. Bosch a încheiat anul fiscal 2020 cu vânzări consolidate în valoare de aproape 2,2 miliarde de lei (448 de milioane de euro) în România, în creştere cu aproximativ trei procente în comparaţie cu anul precedent.