Florin Cîțu lansează propriul PNDL, la concurență cu Ludovic Orban - VIDEO

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 10-06-2021 18:21
Actualizat: 10-06-2021 20:01

Premierul Florin Cîțu a declarat, joi, într-o conferință de presă la sediul Consiliului Județean Timiș, că va demara un program de finanțare prin bugetul de stat a construirii de drumuri comunale. Anunțul acestuia vine după ce liderul PNL Ludovic Orban a afirmat recent că este nevoie de PNDL 3. Cîțu și Orban candidează pentru șefia PNL la Congres și au nevoie de sprjinul aleșilor locali ai partidului.

„Vreau sa fac un anunt. M-am uitat la ce s-a investit, la ce proiecte sunt in aceste surse de finantare si nici in PNRR nici in fondurile europene nu putem avea drumuri comunale. Am cerut o analiza. Avem o problema pentru ca acele localitati unde nu s-a putut investi in drumuri comunale au ramas in urma. Atunci cand exista infrastructura vin si celelalte investitii. Ma tot uit de ceva vreme. Va spun ca vom demara un program de investitii special pentru aceste drumuri, din bugetul de stat, vor avea prioritate localitatile unde deja exista canalizare si apa dar nu putem lasa in urma localitatile Romaniei. Structura acestui program o voi anunta in perioada urmatoare”