Europarlamentar PSD: Va fi aproape imposibil ca România să mai acceseze toți banii din PNRR

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 11-06-2021 11:19

Europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, arată faptul că repingerea de către Comisia Europeană a Programului Național de Reziliență și Redresare înseamnă faptul că România nu va mai putea să acceseze toate fondurile puse la dispoziție.

”Planul trimis de Guvern la Bruxelles este un dezastru. Iată că am avut dreptate. Se vede clar din comentariile trimise de Comisia Europeană, care nu a acceptat planul prezentat de PNL-USR-UDMR.

Cel mai negru scenariu s-a produs. După ce guvernanții s-au lăudat că o să fie aprobat rapid, acum tot ei recunosc că PNRR-ul va fi aprobat doar în toamnă, după majoritatea celorlalte state europene, făcând astfel aproape imposibilă, ca urmare a întârzierilor, accesarea tuturor sumelor alocate României de Uniunea Europeană.

În comentarii, vedem că nu au livrat explicații și documente justificative pentru reformele propuse. Cum era de asteptat Comisia Europeană nu poate accepta prostiile trimise de PNL-USR-UDMR.

Printre critici observăm probleme majore pe zona de educație, sănătate și mediu, lipsa de justificări pentru costuri, absența datelor și explicațiilor pentru susținerea proiectelor. Nu au fost în stare nici măcar să facă niște calcule simple sau să folosească același curs valutar. Reprezentanții Comisiei Europeane sunt scandalizați de supracosturile introduse, cum este cazul unui curs în valoare de 133.000 euro per cursant.”, scrie Victor Negrescu.