Ministrul Sănătăţii s-a săturat de INTERIMATE: Posturile de directori DSP, scoase la concurs în lunile următoare

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 11-06-2021 23:49
Actualizat: 12-06-2021 08:13

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, vineri, la Craiova, că în lunile următoarele posturile de directori din Direcţiile de Sănătate Publică din ţară vor fi scoase la concurs, anunță Agerpres.

Mihăilă a afirmat că în acest moment majoritatea conducerilor DSP-urilor din ţară sunt interimare.

"Nu am renunţat la acele evaluări (n.red.: evaluările privind activitatea directorilor DSP-urilor). În acest moment, majoritatea conducerilor sunt interimare, motiv pentru care în lunile următoare vom scoate la concurs aceste posturi, pentru a ne asigura că cei competenţi şi cei mai în măsură să ocupe aceste posturi de importanţă deosebită în sănătatea publică vor avea acces la un concurs corect. Postul va fi scos la concurs în următoarele săptămâni şi la DSP Dolj şi sperăm că persoane competente vor veni la concurs", a spus ministrul Sănătăţii într-o conferinţă de presă.