Grupul Orange declară că o defecţiune la sistemul software a stat la baza incidentului, de săptămâna trecută

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 11-06-2021 19:50

Grupul francez de telecomunicaţii Orange a anunţat vineri că o defecţiune la sistemul software a stat la baza incidentului care a perturbat, săptămâna trecută, timp de mai multe ore, apelurile la numerele de urgenţă din toată Franţa, transmite Reuters.

Potrivit concluziilor unei anchete interne, numerele de urgenţă, care depind de o platformă de servere responsabilă pentru direcţionarea apelurilor, au fost serios afectate din cauza unui bug la sistemul software al serverelor. La rândul său, acest bug este rezultatul unui upgrade care a fost demarat la începutul lunii mai pentru a permite creşterea capacităţii reţelei, scrie Agerpres.ro.

Investigatorii Orange au mai scos în evidenţă şi întârzierea cu care a fost comunicat incidentul către autorităţi şi serviciile de urgenţă, ca urmare a unei întârzieri în înfiinţarea unei echipe interne de gestionare a crizei.

O pană la echipamentele responsabile de direcţionarea apelurilor a împiedicat masiv accesul la numerele de urgenţă (15/17/18/112) şi la liniile fixe miercuri, 2 iunie, între orele 14:45 GMT şi 22:00 GMT, iar numeroase servicii de urgenţă au fost greu accesibile în toată Franţa.

Grupul Orange a reiterat că problema nu a fost rezultatul unui atac cibernetic asupra reţelelor sale.

Orange, fostul France Telecom, este unul dintre cei mai mari operatori de telecomunicaţii din lume, fiind prezent în 26 de ţări, inclusiv în România. În luna noiembrie a anului trecut, Hellenic Telecommunications Organization (OTE) a anunţat încheierea unui acord de vânzare a cotei sale de 54% din acţiunile Telekom Romania Communications către Orange România, finalizarea acestei tranzacţii fiind estimată pentru a doua jumătate a anului 2021.