Academicianul Aleksandr Dînkin a vorbit despre situația alarmantă în care se află lumea zilelor noastre

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 11-06-2021 21:16

Din situația alarmantă în care se află lumea zilelor noastre există două ieșiri. Amândouă deloc simple. Pe care ar trebui să o aleagă Rusia? Și cum ajunge la ea? Despre toate acestea a vorbit academicianul Aleksandr Dînkin, președintele Institutului Național de Cercetare a Economiei Mondiale și Relațiilor Internaționale ”E.M. Primakov”, într-un interviu pentru cotidianul Rossiiskaia gazeta.

– Aleksandr Aleksandrovici, ați spus, la ”Lecturile Primakov”, ca forum științific și de expertiză ce-și deschide lucrările la 8 iunie, că participanții vor propune diferite scenarii, vor vorbi despre amenințări, despre riscuri. Vor încerca să găsească un oarecare consens cu invitații de peste hotare.

Aleksandr Dînkin: – Într-adevăr, s-ar putea spune că pregătim un fel de meniu. Iar politicienii, analizând toate acestea, ar trebui să ia decizii. De fapt, aceasta este misiunea ”Lecturilor Primakov”.

– Ce schițe sunt în meniul dumneavoastră?

Aleksandr Dînkin: – Aveți dreptate; lumea se află, cu adevărat, la răscruce. Și se întrevăd două căi. Se poate merge în direcția unei noi bipolarități, când unul dintre centre devine legătura Moscova – Beijing, iar al doilea – Washingtonul. Altă ieșire este găsirea drumului spre un concert global al națiunilor. Acum, există premise și pentru una și pentru cealaltă.

Dacă s-ar merge pe modelul noii bipolarități – Rusia-China și SUA, firește că polii sunt determinați de forța însumată a factorilor politic, strategic și economic. Și este evident că, aici, supremația economică aparține Chinei, cea strategică fiind de partea noastră.

În aceea ce privește Washingtonul, într-un singur chip este întruchipată supremația strategică și economică. Ceea ce nu ne este foarte avantajos, deoarece nu vom juca vioara întâi în această nouă bipolaritate. Și va trebui, într-o măsură mai mare decât înainte, să ținem cont de interesele naționale ale Chinei, care nu sunt întotdeauna identice cu ale noastre.

– În aceste condiții, calea noastră este spre un concert global al națiunilor?

Aleksandr Dînkin: – Cred că este pasul în direcția corectă. În secolul al XIX-lea a existat un concert european al națiunilor. Se poate încerca readucerea acelui model la nivel global. Premise sunt în acest sens.

În primul rând, am prelungit cu Statele Unite Tratatul START-3. În al doilea rând, se pregătește întâlnirea dintre Putin și Biden. În al treilea, se muncește intens pentru o rezolvare a programului nuclear iranian. Acolo noi participăm activ. Americanii și-au moderat poziția în privința gazoductului ”Nord Stream-2”. S-a desfășurat fără confruntări întâlnirea dintre Lavrov și Blinken. Se pare că americanii se gândesc la amenințări legate de ”dublă descurajare”. Cred că ne este mai avantajoasă o lume policentrică decât o nouă bipolaritate.

– Adică, în principiu, nu considerați corectă calea spre o nouă bipolaritate? Dintre scenariile la care ar putea duce aceasta, care ar fi cel mai rău?

Aleksandr Dînkin: – La o creștere a conflictelor regionale. Iar acest scenariu a fost deja lansat. Vedem conflictul din Karabah. Tadjikistan – Kîrgîzstan. Agravarea confruntării arabo-israeliene. Iar această stare conflictuală va crește. ONU este aproape paralizată. Sancțiuni (împotriva Rusiei funcționează, deja, 89 de astfel de runde americane), războiul comercial SUA-China, confruntare tehnologică (5G și vaccinuri) și așa mai departe.