Atac armat în SUA: cel puțin 13 persoane au fost rănite. Un bărbat a deschis focul în mulțime/ VIDEO

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 12-06-2021 17:34

O persoană a deschis focul într-o zonă aglomerată din Austin, noaptea trecută, rănind astfel 13 oameni. Dintre cei răniţi, doi sunt în stare critică. Atacatorul a fugit, au anunţat autorităţile locale, potrivit AP.

Cauza atacului face obiectul unei anchete. Poliţia nu a reuşit să obţină o descriere în detaliu a atacatorului,  însă crede că este vorba de un bărbat, a precizat Joseph Chacon, reprezentant al poliţiei, într-o conferinţă de presă susţinută la ora locală 04.00.

Anchetatorii analizează imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă şi alte elemente.

Atacul a avut loc noaptea, la aproximativ 01:30, pe 6th Street, zonă în care se află numeroase baruri şi restaurante. În momentul atacului, accesul vehiculelor pe stradă era blocat.

Dintre răniţi, 11 au fost transportaţi la un spital local, iar ceilalţi doi au ajuns la alte spitale.

“Poliţiştii noştri au intervenit foarte repede. Ei au putut începe imediat manevrele pentru salvarea vieţii pacienţilor”, a declarat Chacon.