Regizorul şi actorul american Dennis Berry a murit la vârsta de 76 de ani

Autor: Grigore Onescu
Publicat: 13-06-2021 15:15

Regizorul, scenaristul şi actorul american Dennis Berry, care a fost căsătorit cu două actriţe emblematice ale Noului Val - Jean Seberg şi Anna Karina, a murit sâmbătă la vârsta de 76 de ani, a anunţat duminică agentul său, relatează AFP.

Regizorul Dennis Berry a încetat din viaţă la Paris, pe 12 iunie. Înconjurat de toată dragostea prietenilor săi, el a plecat să o găsească pe Anna Karina", care a murit în 2019, a declarat agentul său, Ouarda Benlaala.

Născut în Statele Unite, Dennis Berry trăia la Paris încă din anii '70. El s-a căsătorit în 1972 cu actriţa americană Jean Seberg, alături de care Jean-Paul Belmondo a jucat în filmul "A bout de souffle", peliculă emblematică a Noului Val, regizată de Jean-Luc Godard în 1960, informează Agerpres.

Cuplul era deja separat când actriţa Jean Seberg a murit la Paris, în 1979.

În 1982, el s-a căsătorit cu o altă figură reprezentativă a Noului Val, daneza Anna Karina, care a apărut în mai multe filme regizate de Jean-Luc Godard, între care "Pierrot Le Fou". Aceasta a fost a patra căsătorie a Annei Karina şi ultima. În 2018, ea remarca, oarecum surprinsă, "am fost căsătorită timp de aproape 40 de ani cu acelaşi bărbat", într-un interviu acordat AFP.

Dennis Berry, fiul lui John Berry, de asemenea regizor, a avut numeroase roluri mici alături de vedete precum Alain Delon şi Jean-Paul Belmondo (în "Borsalino") şi chiar de Johnny Hallyday, în filme regizate de Jules Dassin, Eric Rohmer, Jacques Rivette, Carlo Lizzani, Jacques Deray şi André Téchiné.

În calitate de regizor, el a realizat "Le Grand Délire" - primul său film - în 1975, cu Jean Seberg şi Isabelle Huppert. În 2017, i-a dedicat soţiei sale un documentar: "Anna Karina, souviens-toi" (Anna Karina, aminteşte-ţi). Ultimul său film, "Sauvages", a fost lansat în 2019.

Dennis Berry a regizat, de asemenea, mai multe seriale de televiziune, precum "Highlander" - în care Marion Cotillard apare într-un episod din 1992 -, "Stargate Sg-1" şi "The Crim".