VIDEO | Ludovic Orban, enervat de declaraţiile USR-PLUS: 'Cred că şi ei ar trebui să fie mai decenţi'

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 14-06-2021 11:44
Actualizat: 14-06-2021 11:46

Ludovic Orban, preşedintele PNL, se arată deranjat de declaraţiile partenerilor de la USR-PLUS referitoare la o presupusă intenţie a liberalilor de a trece pe repede înainte prin Parlament legea referitoare la terenul de la Romexpo. Orban îi sfătuieşte pe partenerii de guvernare să fie mai decenţi în poziţiile publice.

"Şi în privinţa relaţiei cu USR-PLUS cred că am arătat foarte mult tact, foarte multă diplomaţie, foarte multă dorinţă de dialog şi cooperare şi cred că şi ei ar trebui să fie mai decenţi în a prezenta public. Noi am avut o discuţie în coaliţie legată de acest subiect, nu s-a luat o decizie cu privire la acest subiect. Probabil vom mai discuta, dacă nu se va ajunge la o înţelegere. Evident, avem o retrimitere a legii, care a fost făcută de preşedintele României, trebuie să ţinem cont de observaţiile formulate în cererea de reexaminare şi vom lua o decizie", a declarat Orban.

Președintele Klaus Iohannis a retrimis în Parlament, pe 31 martie 2021, legea prin care 46 de hectare de teren trec de la Romexpo la Camera de Comerț. Șeful statului solicită Parlamentului reexaminarea legii. Anterior, CCR a declarat legea constituţională.