Restricţii de circulaţie în zona Arenei Naţionale pentru meciul Ucraina-Macedonia de Nord

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 15-06-2021 17:26

Traficul rutier va fi restricţionat joi, în zona Arenei Naţionale, iar miercuri vor fi interzise staţionările pe arterele care fac parte din perimetrul de siguranţă, măsuri luate cu ocazia meciului de fotbal dintre Ucraina şi Macedonia de Nord, transmite Primăria Capitalei prin intermediul unui comunicat, anunță Agerpres.

Joi, începând cu ora 16,00, pe Arena Naţională va avea loc meciul Ucraina - Macedonia de Nord în cadrul Campionatului European de Fotbal - UEFA EURO 2020.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, începând de miercuri, ora 7,00, se va interzice oprirea sau staţionarea pe arterele care fac parte din perimetrul de siguranţă, respectiv:

- Bd. Basarabia, între Piaţa Muncii şi Bd. Chişinău, ambele sensuri de circulaţie, inclusiv trotuarul din Bd. Basarabia;

- Bd. Pierre de Coubertin, ambele sensuri de circulaţie;

- Str. Maior Coravu, ambele sensuri de circulaţie;

- Str. Şerbănică Vasile, ambele sensuri de circulaţie;

- Str. Tony Bulandra (inclusiv sens giratoriu între străzile Maior Coravu şi Tony Bulandra), ambele sensuri de circulaţie;

- Str. Vatra Luminoasă, ambele sensuri de circulaţie.

Joi, traficul rutier se va restricţiona gradual, începând cu ora 7,00, în funcţie de afluenţa publicului şi dacă situaţia o va impune, iar începând cu ora 11,00 va fi restricţionat complet, după cum urmează:

- Str. Maior Coravu, între Şos. Mihai Bravu şi intrarea în stadionul Naţional Arena, precum şi străzile care intersectează şi acced în acest tronson;

- Bd. Pierre de Coubertin, între Şos. Iancului şi sensul giratoriu de la intrarea în Stadionul Arena Naţională, precum şi străzile care intersectează şi acced în acest tronson;

- Str. Vatra Luminoasă, între Şos. Mihai Bravu şi Bd. Pierre de Coubertin, precum şi străzile care intersectează şi acced în acest tronson;

- Str. Tony Bulandra;

- Bd. Basarabia între Piaţa Muncii şi Bd. Chişinău, precum şi străzile care intersectează şi acced în acest tronson.

Rute ocolitoare:

- Bd. Unirii - Str. Lucian Blaga - Calea Dudeşti - Bd. Camil Ressu - Bd. Nicolae Grigorescu - Bd. Theodor Pallady;

- Şos. Mihai Bravu - Şos. Iancului - Şos. Pantelimon;

- Şos. Ştefan cel Mare - Şos. Colentina - Şos. Fundeni;

- Şos. Morarilor - Str. Lucreţiu Pătrăşcanu - Str. Constantin Brâncuşi - Bd. Nicolae Grigorescu - Str. Liviu Rebreanu.