Secretarul de presă al liderului rus explică de ce merge Putin la summitul cu Biden

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 15-06-2021 22:51

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, merge la summitul cu președintele Statelor Unite, Joe Biden, deoarece ”starea proastă a relațiilor” dintre cele două părți impune acest lucru, a declarat, într-un interviu pentru CNN, secretarul de presă al liderului rus, Dmitri Peskov, relatează Interfax.

”De la bun început, președintele Putin a fost deschis pentru toate variantele posibile”, a subliniat secretarul de presă, citat de agenția TASS.

Potrivit afirmațiilor sale, summitul Rusia-SUA este necesar pentru a stopa degradarea pe mai departe a dialogului între cele două țări.

”Nivelul critic al acestor relații impune desfășurarea summitului, pentru că este singura modalitate de a preveni degradarea pe mai departe a dialogului”, a spus el.

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, intenționează să organizeze, separat, o conferință de presă, după întâlnirea cu Vladimir Putin, de la Geneva, a anunțat Peskov. Anterior, un reprezentant al Casei Albe a declarat că, după summit, Biden se va apropia singur de presă, scrie agenția RIA Novosti.

”După toate probabilitățile, aceasta este practica președintelui american. După cum știm, președintele SUA a avut și în Anglia o conferință de presă separată. Nu a ținut o conferință comună cu Boris Johnson (premierul Marii Britanii, n.r.)”, a spus secretarul de presă a Kremlinului.

El a adăugat că, după negocieri, Putin va sta de vorbă, tot separat, cu presa.

În altă ordine de idei, Peskov a afirmat că Aleksei Navalnîi nu poate fi subiect de dezbateri la summitul de la Geneva, deoarece nu face obiectul relațiilor bilaterale dintre Rusia și SUA.

”Nu este nimic de dezbătut aici. (…) El este în închisoare și nu constituie un subiect al agendei relațiilor noastre bilaterale”, a subliniat secretarul de presă al președintelui rus.

Cei doi lideri se vor întâlni miercurea viitoare. Potrivit Kremlinului, este un eveniment deosebit de important, dar potențialul de divergențe este într-atât de mare, încât așteptările nu trebuie să fie mari. Se presupune că președinții vor discuta despre relațiile ruso-americane, despre stabilitatea strategică, lupta împotriva COVID-19 și soluționarea conflictelor regionale, menționează RIA Novosti.