Bărbat accidentat pe o trecere de pietoni din municipiul Roman

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 16-06-2021 16:44

Un bărbat în vârstă de 65 ani a fost accidentat, miercuri, pe o trecere de pietoni situată pe strada Cuza-Vodă din municipiul Roman, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul Georgiana Moşu, anunță Agerpres.

La volanul autoturismului se afla un bărbat în vârstă de 42 ani, din aceeaşi localitate.

"Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ", a declarat agentul Georgiana Moşu.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.