Roger Federer a fost eliminat în turul doi la Halle - Adversarul ar fi putut să-i fie fiu

Autor: George Traicu
Publicat: 16-06-2021 18:40

Elveţianul Roger Federer, locul 2 ATP, a fost eliminat, miercuri, de canadianul Felix Auger-Aliassime, numărul 21 mondial, în turul doi al turneului de la Halle, cu premii totale de 1,3 milioane de euro.

Auger-Aliassime s-a impus cu scorul de 4-6, 6-3, 6-2, într-o oră şi 45 de minute.

“Este o victorie extraordinară, nu mă aşteptam la asta. Bineînţelees, vii la meci cu gândul la victorie, dar Roger a fost idolul meu. A fost o onoare imensă să joc cu el şi să îl înving este ceva incredibil”, a declarat Auger-Aliassime.

În runda următoare, canadianul în vârstă de 20 de ani îl va întâlni pe câştigătorul meciului Jan-Lennard Struff (Germania, locul 45 ATP) – Marcos Giron (75 ATP, SUA)

Federer, care a câştigat trofeul la Halle de zece ori, l-a întâlnit pentru prima dată pe Auger-Aliassime. Cei doi au aceeaşi zi de naştere, 8 august, însă îi despart 19 ani, cea mai mare diferenţă de vârstă din cele 1.521 de meciuri din cariera elveţianului, potrivitt ATP.