Marc Fichel, acompaniat de Franck Seguy, va susţine în iunie un turneu cu trei concerte în România, în cadrul Sărbătorii Muzicii 2021

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 18-06-2021 14:40

Artistul francez Marc Fichel, acompaniat de Franck Seguy, va susţine în perioada 21-23 iunie un turneu cu trei concerte în România în cadrul Sărbătorii Muzicii 2021 - La Fete de la musique, informează un comunicat conform agerpres..

Marc Fichel (voce şi pian) Franck Séguy (clarinet, acordeon şi percuţie) vor susţine concertele pe 21 iunie, de la ora 19,00, în Amfiteatrul Palas din Iaşi, pe 22 iunie, de la ora 19,00, în Auditoriumul "Joseph Schmidt" al Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava, şi pe 23 iunie, de la ora 20,30, la sala Elvire Popescu din Bucureşti.

Potrivit organizatorilor, intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Pentru concertul de la Bucureşti, rezervările se fac online, pe platforma Eventbook: https://eventbook.ro/music/bilete-sarbatoarea-muzicii-cu-marc-fichel.

Marc Fichel are legături puternice cu România, familia sa pe linie maternă fiind originară din Iaşi. Foarte apreciat în Franţa, cu o biografie surprinzătoare, viaţa sa dublă impresionează. Începând cu orele 3,00 ale dimineţii, Marc este director de export la halele din Rungis. Este, de asemenea, autor, compozitor şi interpret.

"'C'est ma vie dans les Halles' este primul meu single, din primul meu album, care s-a bucurat de un succes răsunător şi a atras curiozitatea posturilor media", mărturiseşte artistul, citat în comunicat.

La Fete de la Musique este una dintre cele mai gustate şi apreciate sărbători estivale, o manifestare organizată pentru prima dată în Franţa în 1982, care s-a extins la nivel internaţional, devenind un veritabil fenomen artistic de masă şi invitând publicul la concerte gratuite. Data celebrării acestei sărbători a fost aleasă pentru simbolistica sa, 21 iunie fiind Ziua solstiţiului de vară.

Un eveniment de anvergură, Sărbătoarea Muzicii invită muzicieni profesionişti şi amatori, să sărbătorească împreună cu publicul muzica live, deschiderea, dialogul intergeneraţional, mixul între genurile muzicale, între muzicile tradiţionale din diferite colţuri ale lumii şi muzica modernă. Evenimentul se adresează tuturor categoriilor de public şi îşi propune să ofere tinerilor şi celor mai puţin tineri, indiferent de condiţia socială, ocazia de a se familiariza cu toate mijloacele de expresie muzicală.