Larisa Iordache, război cu fanii din cauza acidului hialuronic din buze

Autor: Roxana Popa, Redactor
Publicat: 20-06-2021 20:35

Larisa Iordache și-a schimbat recent înfățișarea, după ce și-a mărit buzele. Fanii au certat-o pe internet, i-au trimis cuvinte grele, însă gimnasta are și ea un mesaj pentru cei care o critică:

“Fiecare are dreptul să facă ce dorește cu corpul lui. La început, m-au afectat foarte tare, eram foarte tristă din cauza mesajelor, din cauza comentariilor, în general, și mă focusam, practic, pe asta. Și in loc să fiu atentă la ce voiam eu să fac, eram pe internet și citeam mesajele urâcioase, chiar dacă cele urâcioase erau 30% și restul bune. Doar că omul pleacă urechea la ceea ce e rău. Am început în ultima perioadă să gândesc diferit pentru că o minte sănătoasă e mult mai bună decât să te critici pe tine. Și m-am gândit ce ar trebui să îmi spun eu mie. Având și aparatul dentar, îmi este foarte greu să și vorbesc, și asta îmi accentuează puțin, însă pe mine nu mă deranjează. Când mi-am făcut prima dată intervenția, mi-am pus puțin acid hialuronic în buze, am fost foarte afectată și am vrut chiar să-l scot. Însă oamenii dragi mie mi-au spus că dacă mie îmi place este foarte ok. Ei nu aveau nicio problemă și pe mine asta m-a ajutat foarte tare și am trecut peste” - a spus gimnasta la Digi 24.