Poliţiştii din Vrancea au intervenit pentru salvarea unei femei de 82 de ani din locuinţa inundată

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 20-06-2021 11:36

O femeie de 82 de ani, din Bilieşti, a fost salvată de poliţişti, duminică dimineaţa, după ce locuinţa acesteia a fost inundată de apele revărsate ale râului Putna, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

"În această dimineaţă, în jurul orei 4,00, un echipaj de poliţie al Secţiei 1 Poliţie Rurală Goleşti a intervenit în comuna Bilieşti, acolo unde o femeie în vârstă de 82 de ani se afla în locuinţa inundată. Unul dintre poliţiştii aflaţi în serviciu pe timpul nopţi, care a fost şeful de post al comunei Bilieşti, cunoscând faptul că femeia locuia singură, a mers să verifice situaţia în care se află aceasta. Echipajul de poliţie a constatat că atât în curtea locuinţei, cât şi în interiorul acesteia cantitatea de precipitaţii acumulată atingea circa 100 cm, femeia aflându-se într-o reală situaţie de pericol", a precizat IPJ Vrancea, potrivit agerpres.ro.

Potrivit sursei citate, femeia a fost găsită dormind şi a fost evacuată de poliţişti pe braţe, fiind condusă la o familie din vecinătate.

La Bilieşti, după revărsarea râului Putna, circa 50 de gospodării au fost inundate. Trei persoane au fost evacuate, iar alte zece s-au autoevacuat după ce apa a pătruns în gospodării. Şi DJ 204D a fost închis traficului, duminică dimineaţa, după ce apa a inundat partea carosabilă.