VIDEO Rugăciuni speciale în bisericile din România pentru însănătoșirea Arhim. Efrem, Starețul Mănăstirii Vatoped, aflat în stare gravă la spital

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 21-06-2021 13:35

Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române își serbează hramul de Sfânta Treime, în data de 21 iunie 2021.

Cu această ocazie, PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal și Coordonatorul Centrului de Presă Basilica a oficiat Sfânta Liturghie la altarul exterior al Catedralei Patriarhale.

Atât la altar, cât și în rândul credincioșilor, s-au aflat jurnaliști din Centrul de Presă al Patriarhiei Române.

La final, a fost oficiată o slujbă de Te Deum.

În cadrul Liturghiei de luni au fost rostite rugăciuni speciale pentru însănătoșirea Arhim. Efrem, Starețul Mănăstirii Vatoped, aflat în stare gravă la spital în urma infectării cu Covid-19.

Toate cele cinci instituții care fac parte din Centrul de Presă Basilica au fost așezate sub ocrotirea Sfintei Treimi, având drept model și ajutor Persoanele Divine care „se dăruiesc reciproc şi lucrează împreună în armonie desăvârşită, iar slava Lor arată sfinţenia şi frumuseţea iubirii lor eterne”.

Componente Centrului de presă, Radio Trinitas, Trinitas TV, publicațiile Lumina, Agenția de știri Basilica și Biroul de presă şi relaţii publice, transmit împreună mesajul și prezintă în societate instituţiile, activităţile şi atitudinile Bisericii Ortodoxe Române, conform basilica.ro