Discuţiile cu privire la formarea noului guvern olandez sunt amânate până la mijlocul lunii august

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 22-06-2021 23:57

Discuţiile privitoare la formarea noului guvern olandez au fost amânate marţi până la mijlocul lunii august, prim-ministrul conservator interimar Mark Rutte şi liderul celei de-a doua forţe politice începând redactarea proiectului unui acord de coaliţie, transmite Reuters.

Mark Rutte şi Sigrid Kaag, care conduce partidul de centru-stânga D-66, sunt aşteptaţi să elaboreze un cadru pentru politicile de redresare post-pandemie şi de mediu ale ţării şi ulterior să caute sprijinul a cel puţin încă două partide pentru obţinerea unei majorităţi parlamentare, scrie Agerpres.ro.

Rutte, unul din cei longevivi premieri europeni în funcţie, sperase să-şi înceapă rapid cel de-al patrulea mandat după ce partidul său VVD câştigase alegerile legislative din martie cu 24% din voturi.

Însă poziţia sa a fost pusă sub semnul întrebării la câteva zile după ce a fost acuzat că a minţit în timpul negocierilor de formare a unui guvern.

Un peisaj politic fragmentat înseamnă că Rutte ar putea rata strângerea sprijinului parlamentar de care are nevoie.

A treia formaţiune probabilă a coaliţiei sale, creştin-democraţii, au pierdut între timp un mandat, prin plecarea din partid a influentului deputat Pieter Omtzigt, devenit independent.

Recordul de timp până la formarea unui nou guvern olandez în urma alegerilor este de 225 de zile, consemnat la formarea cabinetului anterior al lui Rutte.