Trei jurnalişti sârbi, ţinta unor ameninţări după ce au difuzat articole despre masacrul de la Srebrenica

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 23-06-2021 17:15

Trei jurnalişti sârbi au fost ţinta unor ameninţări şi a unei campanii de defăimare în media pro-guvernamentale după ce au difuzat articole despre masacrul de la Srebrenica, a anunţat miercuri organizaţia Reporteri fără Frontiere (RSF), potrivit AFP.

Belgradul refuză în continuare să recunoască drept genocid masacrul a circa 8.000 de bărbaţi şi copii, în iulie 1995, la Srebrenica, la sfârşitul conflictului interetnic din Bosnia (1992-1995), care a fost totuşi calificat drept genocid de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie.

În urmă cu două săptămâni, justiţia internaţională l-a condamnat definitiv la închisoare pe viaţă pe fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladici, pentru orchestrarea genocidului, scrie Agerpres.ro.

Câteva zile mai târziu, Muntenegru a adoptat o rezoluţie prin care a condamnat ferm genocidul de la Srebrenica.

Cei trei jurnalişti care au scris despre cele două evenimente - Marko Vidojkovic, Dejan Kozul şi Zeljko Veljkovic - au fost victime ale unor intimidări pe reţelele de socializare şi ale unor ameninţări precum 'O să vă masacrez pe tine şi familia ta'.

Organizaţia Reporteri fără Frontiere (RSF) a condamnat aceste ameninţări şi a făcut apel la poliţia sârbă să îi protejeze pe jurnalişti şi a subliniat că oficialii sârbi şi media proguvernamentale "au avut un rol în crearea unui climat care a dus la aceste atacuri".

Conform RSF, Veljkovic a fost discreditat în media pro-guvernamentale, în timp ce Kozul a fost etichetat drept 'provocator' de preşedintele sârb Aleksandar Vucic.

"Condamnăm ameninţările proferate online de oameni politici şi media proguvernamentale", a declarat pentru AFP Pavol Szalai, şeful secţiei din Balcani a RSF.

Srebrenica "este un subiect sensibil în societatea sârbă, şi din acest motiv este necesar să facem astfel încât să se poată discuta liber despre acest subiect în media", a adăugat el.

Dejan Kozul, corespondent la Belgrad al televiziunii federale bosniace, a raportat la poliţie "sute de ameninţări", însă până acum nu a fost identificat niciun autor.

"Acest lucru mă tulbură mai mult decât ameninţările, deoarece îţi dai seama că nimeni nu te protejează şi că nimeni nu vrea să te protejeze", a declarat el pentru AFP.

"Este un mecanism cu care se confruntă toţi cei care discută despre genocid. Jurnaliştii mai mult decât alţii, pentru că ei o fac public", a adăugat el.