Kevin-Prince Boateng a revenit la Hertha Berlin, după 14 ani

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 23-06-2021 22:35

Mijlocaşul Kevin-Prince Boateng a revenit după 14 ani la Hertha Berlin, a anunţat miercuri clubul din Bundesliga, citat de DPA.

Boateng a semnat o înţelegere valabilă până în 2022 cu gruparea din oraşul în care s-a născut. Fotbalistul de 34 de ani era liber de contract după despărţirea de echipa italiană AC Monza, cu care a ratat promovarea în Serie A, potrivit agerpres.ro.

După ce a plecat de la Hertha în 2007, mijlocaşul a evoluat la 13 echipe, printre care Tottenham Hotspur, Borussia Dortmund, AC Milan şi FC Barcelona.

"Nu este niciun secret că m-am gândit mereu la o revenire la Hertha BSC. Sunt foarte mândru că acest lucru până la urmă s-a întâmplat", a spus Boateng.

El îl reîntâlneşte la clubul din capitală pe directorul sportiv Fredi Bobic. Ei au câştigat Cupa Germaniei în 2018 când erau la Eintracht Frankfurt.

Mijlocaşul cu 15 selecţii pentru reprezentativa Ghanei este fratele vitreg al fostului internaţional german Jerome Boateng.