BREAKING Parlamentul a AMÂNAT numirea în funcție a noului Avocat al Poporului

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 24-06-2021 11:00

Plenul reunit al Parlamentului de luni în care urma să fie numit Fabian Gyula în funcţia de Avocat al Poporului se amână pentru a dată ulterioară pronunţării Curţii Constituţionale pe sesizarea formulată de PSD referitoare la revocarea lui Renate Weber de la conducerea acestei instituţii.

Citește și: Candidatul coaliției pentru funcția de Avocat al Poporului s-a pensionat la 49 de ani: are pensie de peste 10.000 de lei

"Deşi iniţial era prevăzut să facem plenul luni pentru numirea Avocatului Poporului, pentru că am văzut că este programată decizia Curţii Constituţionale pentru data de 29 iunie, am decis să facem săptămâna viitoare, la o dată ulterioară pronunţării Curţii Constituţionale pe sesizarea formulată de PSD", a afirmat, joi, după şedinţa Birourilor permanente reunite, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

Întrebat ce va face dacă CCR va amâna decizia, Orban a răspuns că într-o şedinţă a Coaliţiei se va analiza soluţia care trebuie adoptată.

Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat, miercuri, cu majoritate de voturi, aviz favorabil pentru ca Fabian Gyula să ocupe funcţia de Avocatul Poporului.

Fabian Gyula este singurul care şi-a depus candidatura pentru această funcţie.