VIDEO România trebuie să arunce 35.000 de doze de vaccin AstraZeneca: Câți bani au costat serurile care expiră

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 24-06-2021 17:19
Actualizat: 24-06-2021 18:39

35.000 de doze de vaccin AstraZeneca aflate în depozitele din România expiră peste câteva zile. Cele mai multe vor fi distruse deoarece nu mai este timp pentru a fi folosite sau donate. Valeriu Gheorghiță a precizat că fiecare doză a costat România 2 euro, la care se va adăuga prețul depozitării și al distrugerii.

Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat că aproximativ 35.000 de doze de vaccin vor expira la finalul lunii.

Citește și: VIDEO Noi cifre din campania de vaccinare: Doar în București și Cluj s-a depășit procentul de 40%

Este vorba despre doze AstraZeneca, fabricate în urmă cu șase luni.

„Nu avem probleme cu depozitarea dozelor de vaccin. Totuși, avem circa 35.000 de doze distribuite în centrele regionale de depozitare și în centrele de vaccinare care expiră la 30 iunie”, a dezvăluit Valeriu Gheorghiță.

Deoarece au rămas câteva zile până când dozele vor expira, autoritățile nu mai au timp să le folosească sau să le doneze.

Citește și: Primul român care a murit din cauza variantei Delta avea 72 de ani și comorbidități

„Puțin probabil să le putem folosi până la finalul lunii, puțin probabil să le putem dona. Probabil va fi folosit un mecanism de distrugere, sunt multe țări care au această problemă”, a precizat Valeriu Gheorghiță.

Deoarece interesul pentru imunizare este în scădere, România a renunțat la o parte din cantitatea de vaccinuri pe care urma să o primească de la producători în această vară.

Citește și: VIDEO Valeriu Gheorghiță anunță CÂTE centre de vaccinare din România s-au ÎNCHIS din cauza lipsei doritorilor .