STUDIU de ULTIMĂ ORĂ: specialiștii au stabilit în CÂTE LUNI de zile își recuperează mirosul bolnavii de coronavirus

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 25-06-2021 15:30
Actualizat: 25-06-2021 18:59

Cei care şi-au pierdut temporar mirosul din cauza COVID-19 se pot aştepta să şi-l recapete în câteva luni, susţine un studiu francez, potrivit DPA.

La 49 dintre cei 51 de subiecţi testaţi, simţul mirosului a revenit în termen de opt luni, însă la două persoane acesta era încă afectat după un an, scrie Agerpres.

Citește și: Cu PESTE JUMĂTATE din populație vaccinată, Israelul REINTRODUCE masca obligatorie în spații închise

Cercetătorii au descris acest prognostic drept unul excelent.

Studiul a fost condus de Marion Renaud de la Hopitaux Universitaires Strasbourg şi publicat joi de Jama Open Network.

Echipa de cercetare a constatat că mirosul a revenit pe deplin la aproximativ 84% dintre participanţii la studiu după doar patru luni şi la 96% după 12 luni.

Toţi participanţii au avut o pierdere iniţială a mirosului de peste şapte zile.