Poli Iași atacă promovarea și se întărește pentru noul sezon

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 26-06-2021 15:32

Fundaşul central Florin Plămadă şi Marian Târşa au semnat, sâmbătă, contracte cu CSM Politehnica Iaşi, a anunţat clubul ieşean.

Născut la Rădăuţi pe 30 aprilie 1992, Florin Plămadă (1,85m) a mai evoluat în Copou în anii 2014 şi 2015. A bifat peste 80 de prezenţe în Liga I, dar şi două selecţii la naţionala de tineret a României.
Originar din Vaslui (n. 16.04.1998), Marian Târşa a fost format la Centrul de Copii şi Juniori din Copou, în 2016 debutând sub culorile Politehnicii în Liga I. Marian Târşa (1,82m) a mai fost legitimat la FC Botoşani, echipă de la care a revenit la Poli. Are 20 de jocuri în prima ligă, conform news.ro