Spania relaxează măsurile și renunță la măști: cei care nu s-au vaccinat o poartă în continuare

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 26-06-2021 22:34

Spania a ridicat ordinul purtării măştilor în spaţiile publice din exterior. Vizitatorii Madridului se bucură de relaxarea măsurilor. Cei care nu s-au vaccinat preferă să fie precauţi şi poartă masca în continuare, arată Mediafax.

Spania a renunţat la purtarea măştilor în locurile publice, după peste 400 de zile în care acestea au fost obligatorii. Unii turiști au fost încântați.

„Primul lucru pe care l-am făcut când am plecat de la hotel a fost să arunc masca în aer, încântată şi fericită. Ştiu că trebuie să respectăm purtând măşti în interior, dar sunt sincer foarte entuziasmată”, a spus Ana Murillo.

Chiar dacă măsurile s-au relaxat, unele persoane preferă să fie precaute în continuare.

„Îmi lipseşte a doua doză de vaccin, aşa că până termin dozele mă simt mai în siguranţă cu mască, mai ales când vin în centru unde există o mulţime de oameni, mă simt mai în siguranţă, a declarat Begoña del Castillo.

Vezi și: Tudor Gheorghe a EXPLODAT privind gestionarea pandemiei: Oamenii politici NU au chestia asta umană .