Budapesta le-a purtat ghinion olandezilor la EURO 2020: Cehia produce prima surpriză din optimi şi trimite Olanda acasă

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 27-06-2021 20:57
Actualizat: 27-06-2021 20:59

Reprezentativa Cehiei s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale Campionatului European, trecând în optimi de Olanda, scor 2-0, pe Puskas Arena din Budapesta.

Au marcat Holes ’68 şi Schick ’80.

În minutul 55, de la olandezi a fost eliminat De Ligt.

Olanda: Stekelenburg – Dumfries, De Vrij, De Ligt, Blind (Timber ’81), Van Aanholt (Berghuis ’81) – De Roon (Weghorst ’73), Wijnaldum, F. De Jong – Depay, Malen (Promes ’57). Selecţioner: Frank de Boer

Cehia: Vaclik – Coufal, Celustka, Kalas, Kaderabek – Holes (Kral ’85), Soucek, Masopust (Jankto ’79), Barak (Sadilek ‘90+2), Sevcik (Hlozek ‘85) – Schick (Krmencik ‘90+2). Selecţioner: Jaroslav Silhavy.

Partida a fost arbitrată de rusul Serghei Karasev, ajutat de compatrioţii săi Igor Demeşko şi Maksim Gavrilin. Rezervă a fost franţuzoaica Stephanie Frappart, iar arbitri pentru sistemul VAR englezii Stuart Attwell, Chris Kavanagh şi Lee Betts, dar şi polonezul Pawel Gil.

Cehia va juca în sferturile de finală împotriva Danemarcei, la 3 iulie, la Baku.

Sâmbătă au acces în sferturi Italia şi Danemarca.

Celelalte cinci confruntări din optimi se vor disputa după următorul program:

Duminică, 27 iunie

Belgia – Portugalia, ora 22.00, la Sevilla

Luni, 28 iunie

Croaţia – Spania, ora 19.00, la Copenhaga

Franţa – Elveţia, ora 22.00, pe Arena Naţională din Bucureşti

Marţi, 29 iunie

Anglia – Germania, ora 19.00, la Londra

Suedia – Ucraina, ora 22.00, la Glasgow