BREAKING S-au afișat rezultatele la Evaluarea Națională 2021. 13 medii de 10 în București

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 29-06-2021 10:39

Rezultatele de la Evaluarea Națională 2021 s-au afișat pe evaluare.edu.ro. Fiecare elev trebuie să introducă codul primit de la școală, pentru a vedea notele pe care le-a obținut la examene.

În București au fost obținute doar 13 medii de 10, după publicarea rezultatelor la Evaluarea Națională 2021. Anul trecut, în primul an de pandemie, au fost înregistrate 224 de medii de 10 în București și 839 în toată țara.

131.177 de elevi s-au înscris la nivel național la Evaluarea Națională 2021, față de 172.532 câți anunța ministerul că s-au înscris anul trecut.

Evaluarea Națională 2021 a fost organizată în 3.850 de centre, mult mai puține față de 4.253 de centre, câte erau anul trecut.