Barna nu are emoții în privința unei eventuale evaluări a miniștrilor USR PLUS

Autor: Alice Draghici
Publicat: 29-06-2021 13:00
Actualizat: 29-06-2021 14:07

”Declarațiile premierului le-ați auzit, am discutat și ieri cu premierul, din punctul meu de vedere, vorbesc de miniștri USR PLUS, nu este niciun fel de problemă, toți colegii mei au activitate consistentă în aceste 6 luni, unele dintre reforme așteaptă încă votul în Parlament. Până în momemntul de față nu s-a spus nici formal în coaliție, nici în cadrul Guvernului nu s-a deschis vreo discuție legată de evaluări, remanieri sau altceva”, a declarat copreședintele USR PLUS, la Antena 3.

În cazul în care premierul ar decide demiterea vreunui ministru al USR PLUS, Brana a precizat că atât timp cât nu există nicio discuție deschisă nici de premier, nici de altcineva din coaliție, nu comentează despre „scenarii alternative”.

„Evaluarea este permanentă, tot timpul discutăm despre inițiativele cu care vin miniștrii în guvern, însă una e evaluarea și discutarea activității guvernului și despre total altceva ar fi vorba în cazul unei inițiative de remaniere”, a precizat Barna.