Wimbledon - Sorana Cîrstea și-a aflat adversara din turul doi

Autor: George Traicu
Publicat: 30-06-2021 20:19
Actualizat: 01-07-2021 00:44

Jucătoarea Victoria Azarenka (Belarus, locul 14 WTA şi favorită 12) o va întâlni pe Sorana Cîrstea în turul doi al turneului de grand slam de la Wimbledon, notează news.ro.

Azarenka a trecut în prima rundă de sportiva din Ucraina Katerina Kozlova (157 WTA), scor 6-1, 6-3, într-o oră şi două minute.

Sorana Cîrstea, locul 45 WTA, a ajuns în turul doi învingând-o pe britanica Samantha Murray Sharan, numărul 230 mondial, scor 6-3, 6-3, într-o oră şi 18 minute.

Azarenka şi Cîrstea au mai fost adversare de trei ori, în toate meciurile impunându-se jucătoarea belarusă, inclusiv în 2008 şi în 2009 la Wimbledon.