Filmul 'Caricaturana', regizat de Radu Jude, a fost selectat în competiţia Pardi di domani din cadrul Festivalului de Film de la Locarno

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 01-07-2021 14:15

„Caricaturana”, regizat de Radu Jude, a fost selectat în competiţia Pardi di domani dedicată scurtmetrajelor realizate de cineaşti consacraţi, la cea de-a 74-a ediţie a Festivalului de Film de la Locarno.

Pentru filmul produs de Ada Solomon şi Diana Caravia şi-au împrumutat vocile Ilinca Manolache şi Serban Pavlu. Imaginea este semnată de Honoré Daumier, iar montajul, de Cătălin Cristuţiu, potrivit news.ro.

Pe lângă concursul internaţional, care cuprinde filme realizate de autori emergenţi din întreaga lume, şi concursul naţional, rezervat producţiilor elveţiene, competiţia Corti d’autore este dedicată scurtmetrajelor realizate de cineaşti consacraţi.

Premiile vor fi acordate de un juriu de experţi din zona artei şi industria cinematografică. Filmul câştigător va fi eligibil pentru o nominalizare la premiile Academiei Europene de Film.

În aceeaşi competiţie au mai fost selectate producţii din Argentina, Franţa, SUA, Portugalia, Elveţia, Croaţia şi Italia. Între realizatorii acestora se regăsesc Marco Bellocchio, Jay Rosenblatt şi Bertrand Mandico.

Şaptesprezece lungmetraje au fost selectate în concursul internaţional: „The Giants” - Bonifacio Angius (Italia), „The River” - Ghassan Salhab (Liban, Franţa, Germania, Qatar), „Juju Stories” - Abba T. Makama, C.J. ‘Fiery’ Obasi, Michael Omonua (Nigeria, Franţa), „Medea” - Alexander Zeldovich (Rusia), „Soul of a Beast” - Lorenz Merz (Elveţia), „Petite Solange - Axelle Ropert (Franţa), „Luzifer” - Peter Brunner (Austria), „Zeros and Ones” - Abel Ferrara (Italia, Germany, SUA), „Heavens Above” - Srdjan Dragojevic (Serbia, Germania, Macedonia de Nord, Slovenia, Croaţia, Muntenegru, Bosnia-Herţegovina), „The Odd-Job Men” - Neus Ballús (Spania), „A New Old Play” - Qiu Jiongjiong (Hong Kong, Franţa), „The Sacred Spirit” - Chema García Ibarra (Spania, Franţa, Turcia), „Cop Secret” - Hannes Þór Halldórsson (Islanda), „Secret Name” - Aurélia Georges (Franţa), „Vengeance Is Mine, All Others Pay Cash” - Edwin (Indonesia, Singapore, Germania), „Paradis sale” - Bertrand Mandico (Franţa), şi „Gerda” - Natalya Kudryashova (Rusia).

În competiţia Cineasti del presente, unde sunt selectaţi regizori aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj, au fost alese 15 filme, producţii din ţări ca Tunisia, India, Germania, Mexic, China, Cehia şi Ghana.

Cea de-a 74-a ediţie a Festivalului de Film de la Locarno va avea loc între 4 şi 14 august. Premiera mondială a thrillerului „Beckett”, regizat de italianul Ferdinando Cito Filomarino, cu John David Washington, Boyd Holbrook, Vicky Krieps şi Alicia Vikander în distribuţie, va deschide evenimentul.