Câștigătorii Concursului de toacă al Arhiepiscopiei Târgoviștei, la care au participat 60 de copii cu vârste între 8 și 15 ani

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 01-07-2021 22:05

Un număr de 60 de copii cu vârste între 8 și 15 ani au participat marți la concursul de toacă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Cea de a XI-a ediție a evenimentului eparhial s-a desfășurat la Parohia „Mânăstirea Cobia” din Protoieria Găești. Au participat Protopopul Protoieriei Găești, Părintele Cătălin Ciobanu, coordonatorul activităților catehetice cu tinerii din Protoieria Găești, profesori de Muzică, profesori de Religie, preoți și părinți, scrie Basilica.ro.

Delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Păintele Consilier Ionuț Ileana, le-a transmis participanților binecuvântarea ierarhului și a oferit tuturor participanților premii în bani, cărți, diplome și alte daruri.

Câștigători

  • Locul I – Darius Moiceanu, de la Parohia Pucioasa II, Protoieria Pucioasa.
  • Locul II – Daniel Bădescu, de la Parohia Sturzeni, Protoieria Târgoviște Nord.
  • Locul III – Mihai Eduard Anghel, de la Parohia Diaconești, Protoieria Pucioasa.

Mențiuni

  • Ștefan Cojocaru, din Parohia Gheboaia, Protoieria Târgoviște Sud;
  • Mihail Păun, din Parohia „Sf. Treime” – Găești, Protoieria Găești;
  • Mihail Eremia, din Parohia Gura Foii, Protoieria Găești.

Concursul Eparhial de toacă din Arhiepiscopia Târgoviștei are loc anual pentru a promova cultura și tradițiile românești.

Un concurs de toacă se va desfășura duminică și la Mănăstirea Bucium din Iași, începând de la ora 17:00. Se pot înscrie copii cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani. Vor exista premii în bani pentru fiecare categorie de concurs. Înscrieri și detalii la telefon 0747897113 (Părintele Mihail Siminciuc).