Lucian Bode, reacție după crima care a îngrozit comuna Corbu: Prinderea făptașului, o chestiune de ore

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 02-07-2021 11:04
Actualizat: 02-07-2021 11:05

Ministrul de Interne a reacționat după crima care a îngrozit comuna constănţeană Corbu. El a declarat că există un cerc de suspecți, iar prinderea făptașului este o „chestiune de ore”.

„Avem mai mulți suspecți. Eu cred că este vorba de ore în care suspectul va fi reținut. Avem declarațiile a doi martori care au fost în casă. La ora 3:46 s-a primit apelul. Din păcate avem o persoană decedată. Vom vedea care este mobilul acestei crime, răzbunare, jaf. Vom vedea dacă au dispărut din casă bani sau alte obiecte de valoare.”, a declarat ministrul de Interne.

Un bărbat a fost omorât şi fiica acestuia a fost violată, în noaptea de joi spre vineri, în localitatea Corbu, de un bărbat care a pătruns în casa acestora, după care a fugit.

Potrivit anchetatorilor, din primele cercetări efectuate a reieşit că un individ, cu faţa acoperită cu o cagulă, a intrat în locuinţa din Corbu, l-a înjunghiat mortal pe un bărbat în vârstă de 41 de ani, a imobilizat-o pe soţia acestuia şi a violat-o pe fiica lor.

Cercetările poliţiştilor şi procurorilor la faţa locului sunt în derulare.

Autorul faptelor este căutat de autorităţi.