Poliţia Română a detaşat sute de polițiști pe litoral, pentru ca turiştii să-şi petreacă vacanţa în siguranţă

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 02-07-2021 18:09

Poliţia Română a detaşat, începând cu luna iulie, câte 200 de poliţişti, în două serii, care vor acţiona suplimentar faţă de dispozitivul curent în zona staţiunilor de la Marea Neagră, pentru ca turiştii să-şi petreacă vacanţa în siguranţă.

"În perioada 1 iulie - 6 septembrie, pe lângă dispozitivul de siguranţă publică asigurat de structurile teritoriale din judeţul Constanţa, acţionează poliţişti din ţară, de la formaţiunile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale şi criminalistică, pentru a acorda sprijin colegilor constănţeni. În weekend-uri, vor fi detaşaţi şi alţi poliţişti de la Serviciul Independent Rutier pentru Misiuni Speciale şi de la Direcţia Rutieră", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, vineri, AGERPRES.

Pe durata întregului sezon estival, poliţiştii acţionează pentru combaterea infracţionalităţii stradale, traficului şi consumului de droguri, prostituţiei şi proxenetismului, scrie Agerpres.ro.

În plus, poliţiştii monitorizează permanent stările conflictuale şi persoanele cunoscute cu un comportament social agresiv, pentru a preveni orice acte de violenţă.