Leonardo Spinazzola a suferit o ruptură la tendonul lui Ahile. Coechipierii lui i-au cântat în avion - VIDEO

Autor: Grigore Onescu
Publicat: 03-07-2021 12:02
Actualizat: 03-07-2021 12:06

Fundaşul italian Leonardo Spinazzola a suferit o ruptură la tendonul lui Ahile la meciul câştigat de Squadra Azzurra, scor 2-1, cu Belgia, în sferturile Euro-2020, anunţă Sky Italia.

Spinazzola a fost scos de pe teren pe targă şi în lacrimi, în minutul 79 al meciului de la Munchen.

Dacă diagnosticul se adevereşte, jucătorul va fi indisponibil câteva luni, informează News.eo

Italia s-a calificat în semifinale la Euro-2020, după 2-1 cu Belgia şi va juca în penultimul act cu Spania, marţi, pe Wembley.

La plecarea de la Munchen spre Londra, în avion, coechipierii lui Spinazzola i-au scandat numele şi i-au cântat.