Tineri cu sindromul Down, voluntari în cadrul unei ceainării inaugurate pe str. Lipscani

Autor: Grigore Onescu
Publicat: 05-07-2021 16:20

Fitoceainăria SanThe, în cadrul căreia vor servi produse 26 de tineri cu sindromul Down, va fi inaugurată joi, la ora 17.00, pe str. Lipscani nr. 104, informează Primăria Capitalei, prin intermediul unui comunicat.

Proiectul dedicat incluziunii sociale a tinerilor cu sindromul Down este implementat prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti în parteneriat cu Asociaţia Down Plus Bucureşti.

Fitoceainăria va funcţiona într-un regim special de voluntariat realizat de 26 de tineri cu sindromul Down, fiind deschisă de joi până duminică, în intervalul orar 14.00 - 20.00, iar voluntarii se vor ocupa de servirea produselor comandate din meniu, fiind prezenţi în ceainărie prin rotaţie, câte trei în fiecare zi, informează Agerpres.

"Acest proiect-pilot reprezintă o premieră pentru România şi are ca scop identificarea şi dezvoltarea abilităţilor tinerilor cu sindrom Down, precum şi asigurarea unui mediu social adecvat persoanelor cu această afecţiune. Prin implementarea proiectului, se oferă o şansă atât tinerilor cu dizabilităţi, care pot demonstra că abilităţile lor pot fi cultivate şi utilizate în folosul comunităţii, cât şi societăţii în sine, care poate interacţiona cu aceştia", precizează PMB.

Rezervările la Fitoceainăria SanThe se pot face telefonic.

Ceainăria este deschisă şi pentru persoanele care nu au rezervare, în limita locurilor disponibile