Ediţia 2021 a Salonului Internaţional de Caricatură de la Brăila are ca temă 'Jocurile Olimpice'

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 05-07-2021 18:08

Tema Salonului Internaţional de Caricatură de anul acesta de la Brăila este 'Jocurile Olimpice', data limită de expediere a lucrărilor fiind 6 septembrie, a anunţat, luni, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, organizatorul evenimentului, potrivit agerpres.ro.

Concursul este deschis tuturor caricaturiştilor, care pot participa cu cel mult trei lucrări de dimensiunea A3 (297 mm x 420 mm), care vor fi trimise în format electronic (JPG, rezoluţie 300 dpi, CMKY) pe adresa cartooncontestbraila@gmail.com.

Lucrările trebuie să fie originale, tehnica de realizare a lor fiind una liberă, şi vor fi însoţite de o scurtă biografie a autorului. Mai multe informaţii se pot obţine de pe https://centruldecreatiebraila.ro/2021/06/18/salonul-international-de-caricatura-editia-2021.

Marele Premiu va fi în valoare de 1.000 euro, Premiul I - 800 euro, Premiul al II-lea - 600 euro, Premiul al III-lea - 400 euro şi vor mai fi acordate trei premii speciale în valoare de 200 euro fiecare.

Vernisajul celei de-a XVI-a ediţii a Salonului Internaţional de Caricatură de la Brăila şi festivitatea de premiere sunt programate pe 8 octombrie.