Roger Federer s-a calificat pentru a 17-a oară în sferturi la Wimbledon. Alexander Zverev, eliminat în optimi

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 05-07-2021 22:45

La aproape 40 de ani, elveţianul Roger Federer a acces pentru a 17-a oară în sferturi la Wimbledon, după ce l-a învins pe italianul Lorenzo Sonego, scor 7-5, 6-4, 6-2, potrivit news.ro.

În sferturi, Federer va evolua cu învingătorul meciului dintre rusul Daniil Medvedev şi polonezul Hubert Hurkacz.

Tot în sferturi a acces luni şi canadianul Félix Auger-Aliassime, locul 19 mondial, care l-a învins pe germanul Alexander Zverev, al şaselea favorit, scor 6-4, 7-6, 3-6, 3-6, 6-4, după patru ore şi două minute de joc.

În antepenultimul act, Auger-Aliassime va evolua contra italianului Matteo Berrettini, care a dispus de belarusul Ilia Ivaşka, scor 6-4, 6-3, 6-1.