Accident produs între un autotren şi un autoturism pe DN 15 C; o persoană rănită

Autor: Grigore Onescu
Publicat: 06-07-2021 20:22

- Un accident s-a produs marţi după-amiază pe DN 15 C, pe raza comunei Bodeşti, fiind implicate un autotren şi un autoturism.

În urma impactului, pasagerul aflat în autoturism - un bărbat de 81 de ani - a rămas încarcerat.

Cu ajutorul echipamentelor pentru descarcerare pompierii au intervenit pentru evacuarea persoanei din autoturism, informează Agerpres.

Ulterior, bărbatul a fost preluat de echipajul de la Ambulanţă şi transportat la spital.

''Prin apel la 112, în jurul orei 18,05, pompierii au fost înştiinţaţi despre producerea unui accident rutier pe DN 15 C, pe raza comunei Bodeşti. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere şi o autospecială pentru descarcerare din cadrul Detaşamentului Piatra Neamţ şi un echipaj cu ambulanţă de la SAJ'', precizează ISU Neamţ.