Director din Ministerul Tranporturilor, reținut de DNA pentru luare de mită

Autor: Alice Draghici
Publicat: 07-07-2021 16:33

Petre Neacşa, directorul Direcţiei economice din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, a fost reţinut, miercuri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, a informat DNA.

Petre Neacșa este bănuit că a primit mită în cazul navelor supraevaluate de la ARSVOM.

Potrivit ordonanței procurorilor, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a cumpărat, cu fraudarea legislației primare în materie și la prețuri supraevaluate, patru nave (trei de salvare și una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA). Neacșa a primit de la unul dintre oamenii de afaceri, beneficiari ai contractelor de achiziție publică, suma de 460.000 lei.

Citește și: ALERTĂ Lucian Bode a dispus ANCHETĂ după scandalul dintre polițiști și Christian Ciocan

Concret, în perioada septembrie 2020 – mai 2021, acesta a primit banii respectivi pentru a asigura, prin intermediul Direcției pe care o conducea, fondurile necesare cumpărării ambarcațiunilor respective.

Lui Neacșa i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile.

Joi va fi prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, potrivit Mediafax.