DOLIU la TVR - Cunoscutul jurnalist Raico Cornea a murit la doar 52 de ani

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 07-07-2021 21:03
Actualizat: 07-07-2021 21:27

Jurnalistul și scriitorul Raico Cornea a murit miercuri seară, anunţă Televiziunea Română.

A lucrat în Televiziunea Română, unde a făcut sute de reportaje și filme documentare. A fost corespondent de război al TVR în fosta Iugoslavie, realizator și producător de emisuni la TVR Timișoara.

Autor a numeroase producții tv, coautor al filmului "Peisaj dupa embargou", laureat al premiului APTR (1997), autor al filmelor documentare: ”Sârbii din România”, ”Ucrainenii din Banat”, ”Dobrogea multiculturală”, ”Timișoara, o Europă în miniatură”, ”Timișul, splendoarea diversității etnice”, ”Banatul multicultural”, ”Evreii din Arad – 300 de ani”, Raico Cornea a fost, de-a lungul timpului, corespondent de război, videojurnalist, realizator, producător, redactor șef al Redacției Știri TVR Timișoara și directorul canalului TVR 1.

Din anul 2007, Raico Cornea a făcut parte din Consiliul de Administrație al SRTv, ca reprezentant al grupului minorităților naționale din România.

Fondator al Uniunii Jurnaliștilor din Mass-media Minorităților Etnice (UJMME), președinte UJMME din mai 2017, colegul nostru a semnat și cinci volume de reportaj, analiză și beletristică, fiind doctor în filologie-comunicare.

Raico Cornea ar fi împlinit luna aceasta 52 de ani.