România va juca pentru locurile 9-12 la Campionatul European Under-15 de polo pe apă

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 07-07-2021 23:03

Selecţionata României va juca pentru locurile 9-12 la Campionatul European Under-15 de polo pe apă de la Loule (Portugalia), după ce a fost învinsă clar de Croaţia, cu 16-5 (5-1, 3-2, 3-0, 5-2), miercuri seara, în meci de baraj pentru sferturile de finală, potrivit agerpres.ro.

Golurile tricolorilor au fost reuşite de Constantin-Vlad Porfireanu, Tudor-Ştefan Belu, Andrei Marinescu, Şerban-Ilian Burda şi Ianis-George Soponar.

Pentru învingători au punctat Gabrijel Burburan 5 goluri, Nikola Prezzi 2, Viktor Toncinic 2, Marko Glavinic 2, Bartul Bucevic 2, Andro Galic, Karlo Dragosevic şi Josip Kovacevic.

Joi, în primul meci pentru poziţiile 9-12, România va întâlni echipa gazdă, Portugalia (15:30). Lusitanii au fost surclasaţi miercuri de Serbia cu 33-2, în baraj pentru sferturi.