Selecţionerul Belgiei, Roberto Martinez, rămâne pe banca tehnică până după CM 2022 din Qatar

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 08-07-2021 16:55

Selecţionerul naţionalei de fotbal a Belgiei, Roberto Martinez, rămâne pe banca tehnică a primei reprezentative până după CM 2022 din Qatar, a anunţat acesta într-o videoconferinţă de presă susţinută la Bruxelles, scrie AFP.

''Atenţia mea se concentrează deja pe meciurile rămase în preliminariile Cupei Mondiale din 2022 şi pe Final Four-ul din Liga Naţiunilor (în octombrie, în Italia)'', a menţionat Martinez. ''S-a vorbit mult despre viitorul meu, înainte şi în timpul turneului final al EURO 2020, dar pentru mine era foarte clar'', a adăugat acesta, potrivit agerpres.ro.

Sub contract cu naţionala Belgiei din iulie 2016, Martinez este acum ''legat'' de prima reprezentativă până la sfârşitul Cupei Mondiale 2022.

Federaţia belgiană de fotbal confirmase deja miercuri că vrea să-l menţină pe spaniol pe post în ciuda parcursului dezamăgitor al echipei la EURO 2020, eliminată în sferturile de finală de Italia (2-1).