Asociația Casa Majestății Sale pune în funcțiune un website dedicat acțiunilor publice ale Familiei Regale a României

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 14-07-2021 20:00

Asociația Casa Majestății Sale, organizație de utilitate publică, aduce online începând de astăzi un website dedicat acțiunilor publice ale Familiei Regale a României, precum și o detaliată trecere în revistă a istoriei Casei Regale, a generației regale actuale și a Normelor Fundamentale care guvernează Dinastia Națională.

Website-ul cuprinde capitole destinate Consiliului Regal, Înaltelor Patronaje regale, instituțiilor și organizațiilor cu nume regal. Este reflectată în detaliu activitatea Palatului Elisabeta, proiectele Casei Majestății Sale și este publicat raportul anual al organizației, relatează romaniaregala.ro.

Capitolul “Acțiuni” are o cronologie a buletinelor de presă și a știrilor referitoare la activitățile publice ale Familiei Regale, din anul 2002 încoace.

Website-ul are o pagină dedicată susținătorilor Casei Majestății Sale și Furnizorilor Regali.

Alături de Familia Regală a României, Jurnal Online (blogul regal), și de website-ul Săvârșin Regal, noul website completează profilul public al Majestății Sale Custodele Coroanei și al Familiei Regale a României.