Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a participat la o acțiune de voluntariat pentru a sprijini un tânăr nevăzător

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 15-07-2021 07:49
Actualizat: 15-07-2021 07:53

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a inițiat o acțiune de voluntariat, după ce un tânăr nevăzător i-a cerut sprijinul.

Acesta a venit în Audiență la Primăria Sectorului 5, pentru a cere sprijin în vederea ecologizării curții în care se află casa părintească, întrucat atât curtea cât și casa se aflau într-o avansată stare de degradare, tânărul fiind nevoit să se mute în casa unei vecine.

Edilul a decis să se implice personal în acest caz. Astfel, a fost demarată acțiunea “ VOLUNTAR PENTRU SPERANȚĂ”, la care mai multe companii private dar și angajați ai Primăriei s-au oferit voluntari să participe.

După salubrizarea și igienizarea locației, în curte va fi amplasat un container de locuit, complet utilat, unde tânărul se va putea muta.

Compania de salubritate “Urban” a intervenit și a pus la dispoziție resursele necesare pentru ecologizarea locației.

Compania ECOSUD S.A. a contribuit prin oferirea spațiului de depozitarea a deșeurilor.

Nordis, o altă companie care și-a oferit sprijinul în această acțiune de voluntariat, a intervenit cu turnarea plăcii, refacerea gardului, racordarea la utilități și cu dotarea unui container de locuit.

De asemenea, în această acțiune de voluntariat au participat și alte companii care au dorit să-și mențină anonimatul.

Mi-a spus povestea în audientele de la Primărie! Și m-am decis să-l ajut, împreună cu colegi și prieteni! Ne-am unit forțele, iar astăzi am pornit la treabă. Vechea casă a fost dărâmată, iar curtea tânărului așteaptă acum un nou spațiu de locuit. Cosmin va avea în sfârșit un loc al lui, dotat și utilat pentru nevoile unei persoane nevăzătoare! Vreau să mulțumesc, cu această ocazie, tuturor celor care au participat la acțiunea de astăzi, pentru a sprijini acest tânăr!”, a precizat primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.