VIDEO Alertă la Mamaia - Telegondola s-a blocat, iar mai multe persoane au rămas blocate: A fost activat sistemul de urgență

Autor: George Traicu
Publicat: 15-07-2021 22:18
Actualizat: 15-07-2021 23:34

Un număr de 117 persoane au fost evacuate, joi seara, din telegondolele din Mamaia, care s-au blocat, iar două persoane au suferit atacuri de panică, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină joi seara, în Mamaia, după ce telegondola din staţiune a devenit nefuncţională, iar persoane se aflau blocate în toate gondolele.
"În momentul de faţă cabinele Telegondolei s-au pus în mişcare. Se acţionează manual sistemul mecanizat al Telegondolei, sunt persoane care coboară din prima cabină în acest moment, conştiente, cooperante. Până în momentul de faţă nu sunt persoane cu atac de panică sau alte probleme. Se continuă evacuarea persoanelor din cabine”, au anunţat reprezentanţii ISU Dobrogea.