Gigi Marian Subţirică va evolua în recalificările cat. 71 kg, la lupte libere, la Campionatele Mondiale de cadeţi de la Budapesta

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 20-07-2021 23:32

Sportivul român Gigi Marian Subţirică va evolua în recalificările cat. 71 kg, la lupte libere, miercuri, la Campionatele Mondiale de cadeţi de la Budapesta.

Subţirică a pierdut în optimi în faţa rusului Ahmed Abdulaevici Musaev, dar calificarea acestuia în finală l-a adus pe român în recalificări, unde îl va înfrunta miercuri pe polonezul Igor Stefan Szucki, conform agerpres.

La cat. 45 kg, Valentin Balika a trecut în preliminarii de turcul Alper Turan, dar a fost învins în sferturi de kîrgîzul Imronbek Rahmanov.

În limitele cat. 55 kg, Benjamin Zalan Boejthe a fost învins în optimi de rusul Magomed Baitukaev, iar apoi a cedat şi în recalificări în faţa iranianului Shahdad Ali Khosravi Mardakheh.

Daniel Marian Sandu l-a învins în preliminariile cat. 60 kg pe israelianul Ronen Kolesnik, dar a pierdut apoi meciul din optimi cu kazahul Nurasil Serik.

La cat. 80 kg, Denis Ioan Chirică a fost învins în calificări de azerul Sattarhan Allahverdili.

În cadrul cat. 92 kg, Georgian Florin Tripon l-a învins în preliminarii pe uzbecul Mironşoh Rajabov, în optimi a dispus de iranianul Abolfazl Abbas Yarahmadi, dar a pierdut în sferturi în faţa americanului Gavin Allen Nelson.

La feminin vor concura pentru România şapte sportive, vicecampioana europeană Alexandra Voiculescu (cat. 40 kg), Nicoleta Băjan (cat. 46 kg), Delia Voiculescu (cat. 49 kg), Kriszta Kafai (cat. 53 kg), campioana europeană Georgiana Lircă (cat. 57 kg), Steluţă Subţirică (cat. 61 kg) şi Barbara Sere (cat. 69 kg).