Comitetul Olimpic al SUA a anunţat că baschetbalista Sue Bird și jucătorul de baseball Eddy Alvarez, vor fi purtători de drapel ai SUA la Tokyo

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 21-07-2021 19:55

Comitetul Olimpic al SUA a anunţat, miercuri, că purtători de drapel pentru Statele Unite la ceremonia de deschidere a JO de la Tokyo vor fi Sue Bird şi Eddy Alvarez.

Baschetbalista Sue Bird are în palmares patru medalii de aur la JO, iar Alvarez, jucător de baseball, are în palmares o medalie de argint la patinaj viteză la JO.

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Tokyo va avea loc vineri.