VIDEO Turistul amendat cu 10.000 de lei pentru că și-a parcat mașina pe plajă la Saturn este cercetat în patru dosare penale

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 22-07-2021 16:47

Turistul care și-a parcat mașina pe plajă, la Saturn, este cercetat în patru dosare penale. De asemenea, el a fost amendat cu suma de 10.000 de lei, potrivit mediafax.ro.

Joi dimineața, polițiștii din Mangalia au găsit un autoturism parcat pe o plajă din stațiunea Saturn. Mașina aparține unui bărbat de 43 de ani din București, iar proprietarul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

Ulterior, anchetatorii au început urmărirea penală.

„Acesta face obiectul cercetărilor în patru dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea a unui vehicul având suspendată exercitarea dreptului de a conduce și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. Aceste fapte au fost săvârsite în perioada 13 iunie - 22 iulie a.c., în stațiunea Vama Veche, în municipiul Constanța și în stațiunea Saturn”, au anunțat reprezentanții poliției.

În prezent, bărbatul se află la sediul Poliției municipiului Mangalia pentru audieri, urmând ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia să se pronunțe asupra măsurilor legale.