Operațiune ca-n filme pentru prinderea unor traficanți de droguri: Săltați de forțele speciale când ridicau un colet cu cannabis

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 22-07-2021 23:12
Actualizat: 23-07-2021 07:09

Trei persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT pentru trafic de droguri, două dintre acestea fiind prinse în flagrant când primeau un colet cu patru kilograme de cannabis. Cel de-al treilea era destinatarul final al drogurilor, iar marfa ar fi urmat să fie vândută în Bucureşti, anunță news.ro.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru 24 de ore a 3 inculpaţi, pentru trafic internaţional de droguri de risc, trafic intern de droguri de risc şi deţinere, fără drept, de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu.

Potrivit DIICOT, inculpaţii ar fi introdus în România o cantitate de cannabis care urma să fie comercializată către consumatori din municipiul Bucureşti.

Miercuri, procurorii DIICOT - Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Ilfov, i-au prins în flagrant pe doi dintre inculpaţi, după ce aceştia au ridicat de la o firmă de curierat un colet ce conţinea cantitatea de 4 kilograme de cannabis.

Ulterior, a fost prins în flagrant cel de-al treilea inculpat, destinatarul final al coletului, de la care au mai fost ridicate alte 500 de grame de cannabis, un grinder, un cântar electronic de precizie, 2 bong-uri şi alte substanţe şi fragmente vegetale.

Joi, doi dintre inculpaţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare la domiciliu, iar faţă de al treilea se va propune arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul SIC al IPJ Ilfov.